Sisteme de viziune senzorială, Sistem senzorial - Funcția sistemelor senzoriale de viziune


Sistemele senzoriale umane. Sisteme senzoriale: funcții, structură și procese de bază care apar în sistemele senzoriale Sistemele senzoriale umane. Sisteme senzoriale: funcții, structură și procese de bază care apar în sistemele senzoriale Trimite-ți munca bună în baza de cunoștințe este simplu.

Folosiți formularul de mai jos Elevii, studenții absolvenți, tinerii oameni de știință care folosesc baza de sisteme de viziune senzorială în studiile și munca lor vă vor fi foarte recunoscători.

Stadiile inițiale ale cataractei, tratament

Sistemul senzorial este un mecanism nervos integral care primește și analizează informațiile senzoriale. Analizorul este format din trei părți: 1 secțiune periferică - un receptor care primește și transformă energia externă într-un proces nervos și cum să schimbi viziunea efector - un organ sau sistem de organe care răspund la acțiunile stimulilor externi sau interni, acționând ca o legătură executivă a unui act reflex; sensibilitate senzorială vizuală senzorială 2 căi - aferente ascendente și eferente descendenteconectând partea periferică a analizorului cu cea centrală; 3 secțiunea centrală - reprezentată de nucleii subcorticali și corticali și secțiunile de proiecție ale cortexului cerebral, unde are loc prelucrarea impulsurilor nervoase provenite din sisteme de viziune senzorială periferice.

Fiecare analizor are un nucleu, adică partea centrală, unde este concentrată cea mai mare parte a celulelor receptoare, și periferia, formată din elemente celulare împrăștiate, care sunt situate în cantități variabile în diferite zone ale cortexului. Partea nucleară a analizorului este formată dintr-o masă mare de celule care sunt situate în zona cortexului cerebral, care include nervii centripeti de la receptor. Acest lucru asigură participarea unei mari părți a întregului cortex cerebral într-un act senzorial separat.

Nucleul analizorului îndeplinește funcția de analiză și sinteză subtilă, de exemplu, diferențiază sunetele de ton. Elementele împrăștiate sunt asociate cu o funcție de analiză grosieră, cum ar fi distincția între sunete muzicale și zgomote.

viziune cu astigmatism minus

Anumite zone ale celulelor corticale corespund anumitor celule ale părților periferice ale analizatorului. Deci, punctele spațial diferite din cortex reprezintă, de exemplu, diferite puncte ale retinei; dispunerea spațial diferită a celulelor este prezentată în cortex și în organul auzului.

Același lucru este valabil și pentru celelalte simțuri. Numeroase experimente efectuate prin metode de stimulare artificială fac posibilă în prezent stabilirea cu siguranță a localizării în cortex a anumitor tipuri de sensibilitate. Astfel, reprezentarea sensibilității vizuale este concentrată în principal în lobii occipitali ai cortexului cerebral. Sensibilitatea auditivă este localizată în mijlocul girului temporal superior.

cancer de ochi

Sensibilitatea tactil-motorie este prezentată în girusul central posterior etc. Pentru apariția procesului senzorial, este necesară lucrarea întregului analizator în ansamblu. Expunerea la un iritant pe receptor provoacă iritații.

Raport de viziune senzorială

Începutul acestei stimulări este conversia energiei externe într-un proces nervos produs de receptor. De la receptor, acest proces ajunge la partea nucleară a analizorului de-a lungul căilor ascendente.

cum afectează fenibutul viziunea

Când sisteme de viziune senzorială ajunge la celulele corticale ale analizatorului, corpul răspunde la iritație. Simțim lumină, sunet, gust sau alte calități ale stimulilor. Astfel, analizorul este partea inițială și cea mai importantă a întregii căi a proceselor nervoase sau a arcului reflex. Arcul reflex este format dintr-un receptor, căi, o parte centrală și un efector.

Relația dintre elementele arcului reflex oferă baza orientării unui organism complex din lumea înconjurătoare, activitatea organismului în funcție de condițiile existenței sale. În secolul al XIX-lea, această listă a început să se extindă rapid. I s-a adăugat sensibilitate la poziția și mișcarea corpului în spațiu, au fost descoperite și studiate sensibilitatea vestibulară, sensibilitatea tactilă etc.

Prima sisteme de viziune senzorială a fost propusă de Aristotel, care a trăit în Fiziologul și psihofizicianul german Ernst Weber a extins clasificarea aristotelică, propunând împărțirea simțului tactil în: simțul atingerii, simțul greutății, sentimentul temperaturii. În plus, el a identificat un grup special de sentimente: un sentiment de durere, un sentiment de echilibru, un sentiment de mișcare, un sentiment de organe interne.

Clasificarea fizicianului, fiziologului, psihologului german Hermann Helmholtz se bazează pe categoriile de modalitate, de fapt, această clasificare este și o extensie a clasificării lui Aristotel. Deoarece modalitățile se disting în funcție de organele simțiale corespunzătoare, de exemplu, procesele senzoriale asociate ochiului sunt legate de modalitatea vizuală; procese senzoriale legate de auz - la modalitatea auditivă etc.

Sensibilitatea procesării senzoriale în cazul copiilor – E-motion Potential of Highlysensitivity

În modificarea modernă a acestei clasificări, se utilizează un concept suplimentar de submodalitate, de exemplu, într-o astfel de modalitate precum senzația de piele, se disting submodalitățile: mecanică, temperatură și durere. În mod similar, submodalitățile acromatice și cromatice se disting în cadrul modalității vizuale. Psihologul, fiziologul, filosoful german Wilhelm Wundt este considerat fondatorul clasificării sistemelor senzoriale pe baza tipului de energie a unui stimul adecvat pentru receptorii corespunzători: fizici vedere, auz ; mecanic tactil ; chimice gust, sisteme de viziune senzorială.

Această idee nu a fost dezvoltată pe scară largă, deși a fost folosită de I. Pavlov pentru a dezvolta principiile clasificării fiziologice. Clasificarea senzațiilor de către remarcabilul fiziolog rus Ivan Petrovich Pavlov se bazează pe caracteristicile fizice și chimice ale stimulilor.

Sistem de viziune senzorială acesta

Pentru a determina calitatea fiecăruia dintre analizoare, el a folosit caracteristicile fizico-chimice ale semnalului. De aici și numele analizatorilor: lumină, sunet, piele-mecanică, miros etc. Clasificările luate în considerare mai sus nu au permis reflectarea naturii de nivel diferit a diferitelor tipuri de recepții, dintre care unele sunt mai timpurii și mai mici în ceea ce privește dezvoltarea, în timp ce altele sunt mai târziu și mai diferențiate.

  • Materia, senzitivitatea.
  • Cum să eliminați miopia și cât costă
  • Veneam acasă maimult mort decât viu, culoarea feţei îmi devenise verzuie.
  • Gură uscată și vedere încețoșată
  • Stereogramele pentru vedere

Noțiunile de apartenență pe mai multe niveluri ale anumitor sisteme senzoriale sunt asociate cu modelul de recepții ale pielii umane dezvoltat de G. Neurologul și fiziologul englez Henry Head a propus un principiu de clasificare genetică în El a făcut distincția sisteme de viziune senzorială sensibilitatea protopatică mai mică și sensibilitatea epicritică mai mare.

Sensibilitatea tactilă a fost identificată ca sensibilitate epicritică sau discriminativă de cel mai înalt nivel; iar sensibilitatea protopatică, arhaică, a celui mai scăzut nivel - dureroasă. El a dovedit sisteme de viziune senzorială componentele protopatice și epicritice pot fi ambele inerente în diferite modalități și pot avea loc într-o singură modalitate. O sensibilitate epicritică mai tânără și mai perfectă vă permite să vitaminele pentru vedere sunt bune cu exactitate un obiect în spațiu, oferă informații obiective despre fenomen.

De exemplu, atingerea vă permite să identificați locul în care atingeți, iar auzul vă ajută să determinați direcția în care se aude un sunet. Senzațiile relativ vechi și primitive nu dau localizare precisă nici în spațiul extern, nici în spațiul corpului. De exemplu, sensibilitatea organică - foame, sete etc. Ele se caracterizează printr-o colorare afectivă constantă și reflectă stări mai degrabă subiective decât procese obiective. Raportul dintre componentele protopatice și epicritice în diferite tipuri de sensibilitate este diferit.

Alexei Alekseevich Ukhtomskyun fiziolog rus remarcabil, unul dintre fondatorii școlii fiziologice a Universității St. Petersburg, a aplicat și principiul sisteme de viziune senzorială al clasificării.

Potrivit lui Ukhtomsky, cele mai mari recepții sunt auzul, vederea, care sunt în interacțiune constantă cu cele inferioare, datorită cărora se îmbunătățesc și se dezvoltă.

1 thoughts on “Sistem de viziune senzorială acesta”

De exemplu, geneza recepției vizuale este sisteme de viziune senzorială prima recepție tactilă intră în tactil-vizual și apoi în recepție pur vizuală. Fiziologul englez Charles Sherrington în a dezvoltat o clasificare care ia în considerare localizarea suprafețelor receptive și funcția lor: 1. Exterocepție recepție externă : a contact; b îndepărtat; c la distanță de contact; 2. Propriocepție recepție în mușchi, ligamente etc. Interocepția recepția organelor interne. Clasificarea sistemică a lui C.

Sherrington a împărțit toate sistemele senzoriale în trei blocuri principale. Primul bloc este exterocepția, care aduce persoanei informații provenind din lumea exterioară și este principala recepție care leagă o persoană de lumea exterioară. Pentru ea este: vederea, auzul, atingerea, mirosul, gustul.

Toată exterocepția este împărțită în trei subgrupuri: contact, îndepărtat și contact-îndepărtat. Exterocepția de contact se efectuează atunci când un iritant este expus direct la suprafața corpului sau la receptorii corespunzători. Exemple tipice sunt actele senzoriale de atingere și presiune, atingere, gust. Exterocepția la distanță se efectuează fără contactul direct al stimulului cu receptorul.

În acest caz, sursa de iritație se află la o anumită distanță de suprafața de recepție a organului simțului corespunzător. Include viziune, auz, miros. Exterocepția la distanță de contact se realizează atât prin contact direct sisteme de viziune senzorială stimulul, cât și la distanță.

Include temperatura, durerea pielii. Al doilea bloc este propriocepția, care aduce persoanei informații despre poziția corpului său în spațiu și starea sistemului său musculo-scheletic. Toată propriocepția este împărțită în două subgrupuri: recepție statică și kinestezică. Recepția statică semnalează poziția corpului în spațiu și echilibru. Suprafețele receptorului, care raportează o schimbare a poziției corpului în spațiu, sunt încorporate în canalele semicirculare ale urechii interne.

Recepția kinestezică semnalează starea de mișcare kinestezie a părților individuale ale corpului una față de cealaltă și pozițiile sistemului musculo-scheletic.

Receptorii pentru sensibilitatea kinestezică sau profundă se găsesc în mușchi și suprafețele articulare tendoane, ligamente. Excitațiile metoda punctului de vedere decurg din întinderea mușchilor, schimbarea poziției articulațiilor, determină recepția kinestezică.

Al treilea bloc include interocepția, care semnalează starea organelor interne umane.

Навигация по записям

Acești sisteme de viziune senzorială se găsesc în pereții stomacului, intestinelor, inimii, vaselor de sânge și alte formațiuni viscerale. Interoceptive sunt sentimente de foame, sete, senzații sexuale, senzații de rău etc. Autorii moderni folosesc clasificarea augmentată a lui Aristotel, făcând distincția între recepție: atingere și presiune, atingere, temperatură, durere, gust, olfactiv, vizual, auditiv, poziție și mișcare statică și kinestezică și organică foame, sete, senzații sexuale, durere, senzații interne.