Abordez un subiect extrem de interesant si important dar in acelasi timp foarte trist si controversat. Ideea mi-a venit dupa o stire citita despre una dintre cele mai puternice sportive din lume care a avut mari succese la Jocurile Paralimpice de la Rio si a castigat doua medalii. In declaratia ei , belgianca care are o varsta frageda, spune ca imediat dupa terminarea competitiei , Jocurile Paralimpice, isi va lua viata in modul cel mai clar fara a suporta dureri si suferinta pe parcursul vietii ei.
Pe parcursul vietii mele, ca om si ca psiholog nu am fost niciodata pus la o incercare atat de grea cum este pusa sportiva sus mentionata si poate sute de milioane de oameni care si ei , la randul lor , se confrunta cu dureri si cu suferinte pe care nu putem sa le descriem .
Cand ne referim la dureri accentul este pe un sentiment neplacut , consistent pe parcursul multor ore din zi si care ne impinge sa abordam fel si fel de situatii de aparare impotriva durerii, cum ar fi : medicamente, tratamente medicale si nemedicale, promisiuni de la fel de fel de oameni, cheltuieli financiare imense cand oamenii profita de aceleasi dureri ca sa castige ei cat mai mult si, ca sa rezum acelasi lucru, toata energia se canalizeaza pe mecanismul de aparare : cum inving durerea si cu cat ma axez mai tare pe victorie cu atat durerea creste si atat se subtiaza viata ori placerea de a trai viata , omul se inchide ,incet-incet, intr-un loc ascuns al lui, incearca sa tina speranta ca poate intr-o zi el se va vindeca ,dar in subconstientul lui stie ca totul este in zadar.
Cand ma refer la dureri fizice , insuportabile , vorbesc despre boli , cum ar fi : cancerul, SIDA (mai mult din punct de vedere subiectiv) , boli ale oaselor , boli reumatologice, bolile cailor respiratorii cu dependenta de oxigen/ inhalator, bolile de rinichi (pietre la rinichi etc.) si o boala care este mai putin cunoscuta in Romania si este mai frecventa in tarile dezvoltate numita fibromialgia, o durere cronica, difuza in multe parti ale corpului si mai ales pe partea musculaturii. Durerea fizica nu numai ca nu inceteaza ‚ cu cat creste varsta ea se agraveaza si duce omul sa fie mai putin optimist, sa fie pesimist in ceea ce priveste viata , afecteaza puterea lui de a invinge boala si durerea .Daca la inceput, aceleasi dureri il fac pe om sa lipseasca de la servici pentru o zi , incetul cu incetul acesta ajunge la 2-3 zile pe saptamana in care nu poate deloc sa functioneze din cauza durerii. Bineinteles ca si viata sociala are de suferit si se opreste, nu mai vrea sa iasa din casa , sa invite si sa primeasca musafiri si nici la un post de televiziune pe care l-a indragit ori la hobby-ul sau nu mai poate da atentie sau concentrare mare din cauza durerii.
Daca pana acum am scris despre durerile fizice care conduc omul la disperare, exista o alta durere si ar fi mai bine sa o numim suferinta care poate avea acelasi efect ca si durerile fizice. Ma refer nu la un sentiment care curge din interiorul omului din cauza unei boli ci la un sentiment neplacut care provine de la evenimentele de viata pe care simte ca nu mai are putere sa le invinga . In aceasi directie de suferinta includ despartirea de o persoana foarte apropiata, o lovitura de orgoliu cand si-a pus mari sperante intr-un viitor foarte bun si dintr-o data toate cartile s-au invartit impotriva lui,o scadere brusca din statutul financiar sau din pozitia sa din societate, un sentiment ca nu mai poate sa domine si sa controleze ce a reusit inainte cu mare succes si teama sa nu fie vazut ca un esec in fata apropiatilor lui, cum ar fi sotia si copii. Si aici,in acest caz, exista suferinta care persista foarte mult timp, ani de zile, si la care omul simte ca tot ce face nu reuseste sa se echilibreze(una dintre cele mai impresionante povesti din biblia veche este povestea lui Iob si care prezinta situatia unui om care isi pierde familia si copiii si se imbolnaveste si de lepra iar prietenii lui il implora sa renunte la credinta in Dumnezeu si sa mearga pe drumul lui. Fapta ca nu si-a pierdut credinta , Dumnezeu il recompenseaza si ii ofera o viata mai buna ). In toate domeniile descrise pana aici , unii oameni folosesc ultima metoda care le-a ramas (asa cred ei in subiectivitatea lor ) si iau decizia de a se sinucide.Sinuciderea nu este un proces usor al terminarii vietii ci are etape pe care omul le parcurge pana la rezultatul final . La unii dureaza procesele ani de zile iar la unii cateva ore. Majoritatea nu pot duce procesul de sinucidere pana la capat , numai 2-3% din populatie reusesc sa isi termine viata (numai persoane care au capacitate motrica de a face acest lucru. Multi au ajuns la nivelul la care nu mai pot comite acest act pana la capat ).
Sinuciderea a fost vazuta in societate ca unul din punctele cele mai negative ale omului. Religiile monoteiste au blamat si au interzis acest lucru. Viata este inainte de om si nu mai conteaza daca omul este multumit, fericit , omul trebuie sa se straduiasca sa termine viata asa cum vrea Dumnezeu si nu asa cum vrea el. De la revolutia franceza si mai ales in tot secolul al XX-lea , accentul se schimba de la societatea ca prim loc, la individualizare . Daca schimbarile s-au vazut in societate in domeniul identitatii personale si sexuale , omul ca individ , cu toate ca nu este liber in totalitate sa decida fata de el si de viitorul sau, sinuciderea fiind mult mai permisibila astazi decat era la sfarsitul anilor `70.
In 1984 am fost psiholog in armata israeliana . Imi amintesc de un soldat care avea probleme familiale si personale si dorea o scutire de la stagiul militar obligatoriu. Acesta a apelat la mine , eu ca psiholog al armatei nu am putut din prima sedinta sa ii ofer acea scutire. L-am invitat la o alta sedinta pentru a continua discutia.Atunci el a luat revolverul sau si si-a pus pusca in burta si s-a impuscat . A fost luat la spital de urgenta si atunci am fost surprins cand au venit procurorii militari si mi-au spus ca el va fi judecat in fata tribunalului armatei cu acuzarea ca a incercat sa distruga proprietatea armatei. La intrebarea mea ce inseamna proprietatea armatei mi-au raspuns ca din momentul in care omul intra in armata , corpul lui ii apartine armatei si nu are nimeni dreptul sa faca ceva impotriva armatei. Astazi , in 2016 , aceasi lege mai exista in codul de legi al armatei dar nu se mai foloseste.
Am prezentat in acest articol 2 probleme principale: una este durerea care persista si care aduce omul pana la disperare si a doua este suferinta , lipsa de succese si esecurile mai mari sau mai mici care duc omul tot la un prag de disperare pana la frustrare si autoagresiune. Intrebarea principala este unde punem noi limitele : oare exista un cod al societatii ori a individului in care este clar ca de acolo se poate permite , oare trebuie sa tratam aceste cazuri ca niste cazuri colective , de bine sau rau, de a interzice sinuciderea sau de a o permite ? Nici unul dintre noi nu are dreptul de a se pune ca judecator suprem si sa decida in locul altora. Din acest motiv , faptul ca exista posibilitatea ca omul sa decida din timp cum vrea sa moara, cand si in ce conditii , este un lucru extraordinar de bun (cu multi ani in urma am tratat un bolnav cu scleroza multipla .Acestui om au ajuns sa i se atrofieze si muschii gatului.Daca era dupa dorinta lui , acesta dorea de mult sa isi puna capat zilelor lui chinuite, dar atunci nu exista aceasi permisiune asa cum exista astazi). Mai demult a fost adusa la mine o doamna de 77 de ani care si-a pierdut sotul in urma cu cativa ani si care , familia ei mi-a zis, vrea sa se sinucida si face toate demersurile in aceasta privinta. Femeia mi-a povestit ca s-a hotarat sa adopte un baiat si cand sotul era pe patul de moarte atunci acesta a implinit 15 ani . Sotul l-a iubit , l-a educat si din momentul in care a murit sotul ea a pierdut controlul fata de acesta. A apelat la pedepse cum ar fi bataia si lucruri neconventionale. Baiatul a fugit de acasa , a inceput sa consume alcool si droguri si a fost si un eveniment dureros cand a fost violata de baiatul ei. Mai mult , a reusit sa fure si sa o convinga sa vanda toate proprietatile pe care le avea pentru datoriile pe care le-a facut in baza alcoolului si a drogurilor. In baza povestii atat de trista, atat de dureroasa si luand in evidenta varsta ei inaintata am fost mult mai intelegator fata de ea . Acelasi lucru l-am patit cu o doamna de 83 de ani, foarte bolnava si la care , singurul ei baiat o taraia de la un doctor la altul, de la un spital la altul pentru a se gasi o solutie pentru a-i salva viata. Doamna mi-a dat semne clare ca ar fi mai bine sa moara linistita si cu dureri mai putine si fara chin.Nu asta era cazul unei fete care a fost spitalizata la psihiatrie cu o depresie adanca ,profunda si cu tendinte clare ca ar dori sa isi ia viata . Terenul era destul de deschis pentru acest lucru , cu o luna inainte a prins-o pe mama ei spanzurandu-se si a ramas singura , fara nici un sprijin din partea familiei ei . La mine la cabinet a insistat cu mare intentie ca mai bine moartea decat viata. Atunci m-am hotarat sa facem o vizita la ea acasa si sa imi descrie casa si proprietatile ei . Surpriza a fost mare , atunci cand masina s-a oprit in fata intrarii si cand s-a dat jos a vazut pisica sa venind spre ea . Atat de emotionata era ca a luat-o , a pupat-o , a tinut-o fiind nevoie numai de a ii demonstra cat este de important sa traiasca viata , pentru pisica ei ca sa se convinga sa renunte la ideiile negre.Dar cand omul simte prin diverse incercari , printr-un tratament si tot felul de comportamente ca nu mai poate face fata , cand durerile fac ca mult mai putin sa aiba placere din a trai viata nu am decat sa spun ca trebuie sa lasam si aceasta portita ca o portita de supravietuire .
Victor Frankel , unul dintre cei mai mari psihiatri existentialisti , povesteste in cartea lui semnificatia vietii, ca el ca student rezident la nurologie a fost dus la Auschwitz , situatia acolo fiind una dramatica si tragica in acelasi timp. Mirosea a moarte, se simtea moartea si toate asocierile au fost legate de moarte. De spalat nu se putea, mancare nu se dadea iar oamenii mureau de boala . Nu se mai punea accent pe viata pentru ca nu era viata . Intr-o zi i s-a propus sa se ocupe , ca student la medicina, de bolnavi fara a primi nici un medicament pentru a-i trata. De acolo a inceput sa vada o mica lumina in pestera vietii. Atat de mult m-a impresionat cartea lui cand eram student incat in momentele mele grele din viata , cand vroiam putin sa pun si eu ideile si eram mai pesimist , atunci imi venea Frankel in imaginatia mea si imi spuneam :”de ce te plangi? Acesta este un caz pentru care trebuie sa plangem si daca el a reusit vei reusi si tu ! ”. Inchei acest articol cu afirmatia urmatoare ca niciodata nu putem sa stim de unde va veni vindecarea noastra si mai mult decat asta sunt milioane de drumuri ascunse pe care noi nu le stim dar trebuie sa avem incredere ca le vom descoperi. Dar pana atunci, belgianca care a depus actele si i-au fost aprobate din anul 2008 , a castigat 2 medalii la olimpiada si poate o sa amane decizia ei pentru o alta olimpiada care va fi peste 4 ani . Pana atunci poate ca lumea noastra va fi mai buna , vor fi descoperite medicamente si alte remedii pentru a putea si omul disperat sa vada si el putin lumina de viata.
Astept comentariile si sugestiile dumneavoastra !
Cu respect,
Dr. Miron Itzhak
Psiholog clinician principal cu drept de supervizare
Director Institut Miron
Cabinet de Psihologie
Str. Mihai Eminescu, Nr.3, Bl.D4, Sc.B, Ap.37, Piatra Neamţ
Tel.0233-236146;0724-2252147, 0747627971; E-mail: miron@ambra.ro
Site: www. psiholog-dr-miron-itzhak.ro

Tagged with →  
Share →

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *